BRIO ADVISER

Educația este o intervenție: activitățile educaționale tind la un efect vizibil în componente importante care descriu un elev, de exemplu performanță într-o sarcină școlară specifică, note școlare, stare de bine, relații interpersonale și altele. Dar nu toate tehnicile, metodele, activitățile educaționale sunt deopotrivă de eficiente: unele produc efecte puternice, altele produs efecte de intensitate medie, altele nu produc efecte - iar altele, din păcate, produc au un impact negativ. BRIO Adviser se bazează pe literatura știițifică pentru a sumariza detaliile privind efectele unui număr mare de intervenții educaționale. În acest fel, BRIO Adviser contribuie la informarea comunității de părinți, elevi și profesori, cu privire la impactul dovedit al posibilelor intervenții, combătând diletantismul, generând așteptări realiste și informând actorii sociali.

Descoperă cercetătorii din spatele proiectului!

Află ce tip de abordare a cercetării am folosit pentru crearea tool-ului.

Intervenții Cost Impact Dovezi științifice Scalabilitate Ușurința implementării
Autoevaluarea elevilor

Costuri scăzute, impact mediu, dovezi științifice puternice, scalabilă cu ușurință, relativ ușor de implementat.

 (2)  (3)  (4)  (4)  (4)
Calitatea profesorilor

Costuri ridicate, impact mediu, dovezi științifice foarte puternice, scalabilă cu mare dificultate, greu de implementat.

 (4)  (3)  (5)  (1)  (1)
Educația informală

Costuri medii, impact mediu, dovezi științifice moderate, scalabilă cu mare dificultate, greu de implementat.

 (3)  (3)  (3)  (1)  (1)
Educația timpurie

Costuri foarte ridicate, impact mediu, dovezi științifice puternice, scalabilă cu mare dificultate, relativ dificil de implementat.

 (5)  (3)  (4)  (1)  (2)
Feedback

Costuri foarte scăzute, impact foarte puternic, dovezi științifice moderate, scalabilă cu mare ușurință, foarte ușor de implementat.

 (1)  (5)  (3)  (5)  (5)
Instruirea individualizată

Costuri medii, impact scăzut, dovezi științifice moderate, scalabilă cu mare dificultate, greu de implementat.

 (3)  (2)  (3)  (1)  (1)
Învățarea asistată de calculator

Costuri ridicate, impact mediu, dovezi științifice puternice, scalabilă cu mare ușurință, implementabilă cu ușurință medie.

 (4)  (3)  (4)  (5)  (3)
Tutoriatul între egali

Costuri foarte scăzute, impact scăzut, dovezi științifice puternice, scalabilă cu mare dificultate, relativ dificil de implementat.

 (1)  (2)  (4)  (1)  (2)
Programele de tip after-school

Costuri medii, impact mediu, dovezi științifice neconvingătoare, scalabilă cu mare dificultate, relativ dificil de implementat.

 (3)  (3)  (1)  (1)  (2)
Învățarea prin strategii de stimulare a creativității

Costuri medii, impact scăzut, dovezi științifice puține, scalabilă cu dificultate, relativ dificil de implementat.

 (3)  (2)  (2)  (2)  (2)
Reducerea anxietății

Costuri medii, impact mediu, dovezi științifice moderate, scalabilă cu eforturi medii, relativ dificil de implementat.

 (3)  (3)  (3)  (3)  (2)
Relațiile profesor-elev

Costuri scăzute, impact foarte puternic, dovezi științifice foarte puternice, scalabilă cu mare dificultate, relativ ușor de implementat.

 (2)  (5)  (5)  (1)  (4)
Strategii metacognitive

Costuri scăzute, impact foarte puternic, dovezi științifice puternice, scalabilă cu eforturi medii, relativ ușor de implementat.

 (2)  (5)  (4)  (3)  (4)
Învățarea prin colaborare

Costuri scăzute, impact puternic, dovezi științifice moderate, scalabilă cu dificultate, relativ dificil de implementat.

 (2)  (4)  (3)  (2)  (2)
Accelerarea învățării (sărirea unei clase)

Costuri foarte scăzute, impact puternic, dovezi științifice foarte puternice, scalabilă cu mare ușurință, foarte ușor de implementat.

 (1)  (4)  (5)  (5)  (5)

Autoevaluarea elevilor

Costuri scăzute, impact mediu, dovezi științifice puternice, scalabilă cu ușurință, relativ ușor de implementat.
Cost: (2)
Impact: (3)
Dovezi științifice: (4)
Scalabilitate: (4)
Ușurința implementării: (4)

Calitatea profesorilor

Costuri ridicate, impact mediu, dovezi științifice foarte puternice, scalabilă cu mare dificultate, greu de implementat.
Cost: (4)
Impact: (3)
Dovezi științifice: (5)
Scalabilitate: (1)
Ușurința implementării: (1)

Educația informală

Costuri medii, impact mediu, dovezi științifice moderate, scalabilă cu mare dificultate, greu de implementat.
Cost: (3)
Impact: (3)
Dovezi științifice: (3)
Scalabilitate: (1)
Ușurința implementării: (1)

Educația timpurie

Costuri foarte ridicate, impact mediu, dovezi științifice puternice, scalabilă cu mare dificultate, relativ dificil de implementat.
Cost: (5)
Impact: (3)
Dovezi științifice: (4)
Scalabilitate: (1)
Ușurința implementării: (2)

Feedback

Costuri foarte scăzute, impact foarte puternic, dovezi științifice moderate, scalabilă cu mare ușurință, foarte ușor de implementat.
Cost: (1)
Impact: (5)
Dovezi științifice: (3)
Scalabilitate: (5)
Ușurința implementării: (5)

Instruirea individualizată

Costuri medii, impact scăzut, dovezi științifice moderate, scalabilă cu mare dificultate, greu de implementat.
Cost: (3)
Impact: (2)
Dovezi științifice: (3)
Scalabilitate: (1)
Ușurința implementării: (1)

Învățarea asistată de calculator

Costuri ridicate, impact mediu, dovezi științifice puternice, scalabilă cu mare ușurință, implementabilă cu ușurință medie.
Cost: (4)
Impact: (3)
Dovezi științifice: (4)
Scalabilitate: (5)
Ușurința implementării: (3)

Tutoriatul între egali

Costuri foarte scăzute, impact scăzut, dovezi științifice puternice, scalabilă cu mare dificultate, relativ dificil de implementat.
Cost: (1)
Impact: (2)
Dovezi științifice: (4)
Scalabilitate: (1)
Ușurința implementării: (2)

Programele de tip after-school

Costuri medii, impact mediu, dovezi științifice neconvingătoare, scalabilă cu mare dificultate, relativ dificil de implementat.
Cost: (3)
Impact: (3)
Dovezi științifice: (1)
Scalabilitate: (1)
Ușurința implementării: (2)

Învățarea prin strategii de stimulare a creativității

Costuri medii, impact scăzut, dovezi științifice puține, scalabilă cu dificultate, relativ dificil de implementat.
Cost: (3)
Impact: (2)
Dovezi științifice: (2)
Scalabilitate: (2)
Ușurința implementării: (2)

Reducerea anxietății

Costuri medii, impact mediu, dovezi științifice moderate, scalabilă cu eforturi medii, relativ dificil de implementat.
Cost: (3)
Impact: (3)
Dovezi științifice: (3)
Scalabilitate: (3)
Ușurința implementării: (2)

Relațiile profesor-elev

Costuri scăzute, impact foarte puternic, dovezi științifice foarte puternice, scalabilă cu mare dificultate, relativ ușor de implementat.
Cost: (2)
Impact: (5)
Dovezi științifice: (5)
Scalabilitate: (1)
Ușurința implementării: (4)

Strategii metacognitive

Costuri scăzute, impact foarte puternic, dovezi științifice puternice, scalabilă cu eforturi medii, relativ ușor de implementat.
Cost: (2)
Impact: (5)
Dovezi științifice: (4)
Scalabilitate: (3)
Ușurința implementării: (4)

Învățarea prin colaborare

Costuri scăzute, impact puternic, dovezi științifice moderate, scalabilă cu dificultate, relativ dificil de implementat.
Cost: (2)
Impact: (4)