Învățarea bazată pe probleme poate fi descrisă ca o intervenție pedagogică centrată pe elev, în care elevii învață despre un subiect prin experiența rezolvării unei probleme deschise, găsit într-un materialul declanșator. Învățarea bazată pe probleme presupune definirea sau determinarea cauzei problemei; identificarea, prioritizarea și selectarea alternativelor pentru soluționarea problemei; proiectarea unui plan de intervenție și apoi evaluarea rezultatului. Acest proces cuprinde achiziția de cunoștințe, colaborarea și comunicarea consolidată a rezultatului.

În învațarea bazată pe probleme accentul cade pe ceea ce elevii învață, profesorul jucând rolul de facilitator al învațării. O caracteristică definitorie pentru învațarea bazată pe probleme este autonomia în învățare: elevii își definesc singuri obiectivele și aspectele pe care cred că au nevoie să le studieze și învețe, ceea ce aduce cu sine responsabilitatea privind sursele de informații.

Conceptul de învățare bazată pe probleme a fost dezvoltat cu scopul de a stimula învățarea în rândul elevilor, ajutându-i pe aceștia să vadă relevanța și aplicabilitatea cunoștințelor în rolurile lor viitoare. Această formă de predare centrată pe elev a fost preluată mai apoi instituțional și adaptată atât pentru ciclul universitar, cât și pentru liceu si gimnaziu și mai recent și pentru educația online. 

Învațarea bazată pe probleme presupune câțiva pași tipici: 
(a) elevilor li se prezintă detaliile unui caz (real sau ipotetic); 
(b) are loc întâlnirea inițială în grupuri mici, în care elevii discută despre problemele identificate, sugerează ipoteze și identifică lacunele de cunoaștere; 
(c) elevii studiază independent (caută, culeg și rezumă informațiile din cărți și articole); 
(d) are loc întâlnirea de dezbatere în grupurile deja formate, în care elevii prezintă soluțiile, își evaluează sursele și reexamină problema; 
(e) concluzii și autoevaluare.

Învățarea bazată pe probleme e o abordare educațională centrată pe elev des întâlnită în sistemul de învățământ, cel puțin în cel internațional, considerată în mare parte eficientă. Cercetările arată faptul că învațarea bazată pe probleme are impact prin intermediul a patru mari axe pe care se sprijină: colaborare, construcție, contextualitate și autodirijare. Mai precis, această metodă de învățare este eficientă prin prisma faptului că este implicată interacțiunea dintre elevi și un efort de înțelegere comună a unei probleme – participanții au un obiectiv comun, responsabilități comune – și pentru că învățarea este un proces activ în care elevii își pot construi sau reconstrui propriile rețele de cunoștințe, într-un context dat de stimul (problemă).

Totodată acest proces de învățare implică faptul că elevii joacă un rol activ în planificarea, monitorizarea și evaluarea procesului de învățare. Învățarea bazată pe probleme le inspiră și dezvoltă elevilor o mentalitate activă de învățare, elevii fiind mai implicați în procesul de învățare. Dezvoltă independența elevilor, abilitățile de rezolvare a problemelor și abilitățile de învățare autodirijată. Învățarea bazată pe probleme este eficientă și din punct de vedere contextual deoarece transferul dintr-un context în altul poate fi facilitat prin ancorarea învățării în contexte semnificative, relevante pentru experiența trecuta, actuală și viitoare a celor care învață. Învățarea bazată pe probleme și-a demonstrat eficiența pentru fi utilizată inclusiv în diferite contexte culturale. Acest tip de intervenție permite utilizarea de diferite strategii (învațarea bazată pe cazuri, proiecte, lucru în echipă sau învățarea axată pe provocări) care pot fi cu ușurință implementate fără să fie afectate de diferențele culturale dintre elevi.

Există multe studii în care s-a dezbătut eficiența acestui proces de învățare bazată pe probleme. Majoritatea însă sunt realizate pe studenți la medicină, acest tip de intervenție fiind intens utilizat în programele școlilor medicale începând cu anii 1980, pentru rezolvarea cazurilor clinice. Cel puțin în aceste contexte, studiile demonstrează că intervenția poate fi implementată cu succes și că are rezultate favorabile. Studiile pe populații eterogene de elevi demonstrează că acest tip de intervenție are efecte medii (d = 0.35) din perspectiva acumulării de cunștințe. Cu siguranță însă, învățarea bazată pe probleme este mai eficientă decât abordările convenționale în ceea ce privește dezvoltarea interesului, motivației și satisfacției elevilor.

Învățarea bazată pe probleme are costuri relativ reduse. De principiu, de vreme ce este derulată ca strategie de predare în clasă nu există costuri suplimentare în ore de muncă; de asemenea nu există costuri cu materialele mai mari decât cele presupuse de materialele necesare în predarea clasică. Costuri pot fi asociate cu formarea profesorilor pentru a preda prin probleme; costurile acestor formări pot ajunge la maxim 500 de Euro pe membru al grupului țintă.

Intervențiile vizând învățarea bazată pe probleme sunt relativ ușor de scalat, cu condiția formării coerente a profesorilor implicați – de altfel acesta este principalul efort sistemic care trebuie făcut: recrutare și/sau formare pentru specialiști. Problemele, odată realizate, pot fi utilizate în mod repetat de toată comunitatea de profesori și nu presupun costuri suplimentare. Intervenția este așadar scalabilă într-o măsură relativ medie.

Aceste programe pot fi implementate cu ușurință la clasă de profesorii formați. Formarea se poate realiza și ea cu relativă ușurință prin diferite workshopuri care să vizeze nu doar procesul propriu-zis de facilitare a procesului de învățare bazat pe probleme, ci și teme legate de diferitele aspecte care conferă eficianța acestui proces, cum ar fi motivarea, interesele, dezvoltarea elevilor, achiziționarea pachetelor de cunoștințe. În unele studii se evidențiază faptul ca implementarea acestui proces trebuie să fie făcută treptat, ținâdu-se cont de preferințele elevilor și de modul în care aceștia sunt capabili să treacă la acest nou mod de căutare și absorbire a informațiilor. O astfel de introducere treptată poate complica într-o oarecare măsură intervenția. Considerăm că în ansamblu implementarea unei intervenții de învățare prin probleme este de dificultate medie.

(a) Una dintre caracteristicile învățării bazate pe probleme este că este mai probabil ca în această aborare elevii să se implice activ în sarcinile pe care le au de făcut, strategia ducând astfel la motivație crescută pentru învățare. 

(b) Această abordare, care exacerbează autonomia elevului în căutarea de informație și construirea de sens, poate fi privită ca factor de stres de unii elevii, în mod special de cei care nu au construit până la acel moment comportamente autonome de învățare.

(c) Învățarea bazată pe probleme poate fi utilizată atât ca metodă de predare cât și ca metodă de evaluare.

(d) Există unele indicii privind faptul că învățarea bazată pe probleme duce la o dezvoltare a abilităților metacognitive, care sunt în mod special importante pentru succesul școlar.

Barrows, H. S. (1985). How to Design a Problem-based Curriculum for the Preclinical years (Vol. 8). New York: Springer Publishing Company.

Barrett, T., Mac Labhrainn, I., & Fallon, H. (2005). Handbook of Enquiry & Problem Based Learning. Galway: CELT, 13-25.

Dochy, F., Segers, M., Van den Bossche, P., & Gijbels, D. (2003). Effects of problem-based learning: A meta-analysis. Learning and Instruction, 13(5), 533-568.

Duch, B. J., Groh, S. E., & Allen, D. E. (2001). The power of problem-based learning: a practical "how to" for teaching undergraduate courses in any discipline. Stylus Publishing, LLC.

Hattie, J. (2015). The applicability of Visible Learning to Higher Education. Scholarship of Teaching and Learning in Psychology, 1(1), 79.

Norman, G. R., & Schmidt, H. G. (1992). The psychological basis of problem-based learning: A review of the evidence. Academic Medicine, 67(9), 557-565.