BRIO pentru Profesori

Rolul formator al unui profesor este esențial pentru evoluția elevilor săi. Dar pentru a-și putea exercita această influență formatoare, profesorii au nevoie la rândul lor de informații detaliate despre nevoile fiecărui elev în parte, informații greu de obținut în contextul programei foarte încărcate.

Sistemul de Testare Standardizată BRIO este un instrument de evaluare unic în România, prin care profesorii pot monitoriza extrem de eficient progresul elevilor și le pot furniza părinților acestora o diagnoză cu adevărat obiectivă asupra nivelului real de competențe.

Metoda de testare BRIO este dezvoltată de specialiști în psihometrie și profesori cu expertiză recunoscută, pe baza unor modele și proceduri statistice consacrate internațional și utilizate în prestigioasele teste GMAT, GRE și SAT. Astfel, testele asigură rezultate convergente pentru toți cei care dau testul, indiferent de momentul sau condițiile de testare și elimină erorile de evaluare. În România, sistemul BRIO a implicat 60.000 de elevi testați și 200.000 de ore de testare pentru calibrarea itemilor. Baza de întrebări astfel rezultată cuprinde azi 20.000 de itemi și acoperă în mod riguros toate subiectele cuprinse în programa școlară. Totodată, sistemul se configurează automat pentru a permite repetarea testului aferent unei clase fără ca itemii să se repete de la o sesiune la alta.

Aflați în detaliu nevoile fiecărui elev.

În urma fiecărui test, rapoartele BRIO vă vor indica prin scoruri detaliate pe sub-capitole zonele unde fiecare elev are competențe scăzute. Obțineți astfel foarte rapid un raport complet, pe baza căruia puteți discuta deschis cu părinții elevului.

Oferiți părinților o diagnoză completă și cu adevărat obiectivă.

În sfârșit puteți furniza părinților o evaluare total imparțială a nivelului unui copil, fără nici o suspiciune de subiectivism. Aceasta vă poate ajuta să îi ghidați în luarea deciziilor critice precum admiterea la BAC, facultate sau alte examene, dar și să le dovediți celor competitivi dovada eforturilor dumneavoastră (prin creșterea centilei).

Avantaje

  • Aflați în detaliu nevoile fiecărui elev.
  • Oferiți părinților o diagnoză completă și cu adevărat obiectivă.
  • Monitorizați cu ușurință progresul elevilor.
  • Salvați timp pierdut cu corectura și alcătuirea testelor.
  • Identificați “vârfurile” și elevii foarte slabi.

Monitorizați cu ușurință progresul elevilor.

Puteți vedea în ce măsură un elev stăpânește toate subiectele predate de la începutul anului până în momentul testării. Și puteți urmări evoluția lui de-a lungul întregului an sau în momentele critice dinaintea examenelor importante.

Salvați timp pierdut cu alcătuirea și corectura testelor.

Timpul dumneavoastră este o resursă foarte prețioasă iar BRIO vă poate ajuta să reduceți orele petrecute cu alcătuirea și corectarea lucrărilor. Prin testele standardizate puteți înlocui cu succes lucrările de la clasă oferind fiecărui elev un test unic la nivel de itemi, dar perfect egal ca grad de dificultate cu al colegilor săi.

Identificați “vârfurile” și elevii foarte slabi.

Scorurile centilă din cadrul rapoartelor BRIO vă arată cine poate face performanță (olimpiade, licee, facultăți cu un anumit profil) și cine riscă să rămână în urmă. Astfel, puteți interveni la timp pentru a valorifica potențialul elevilor deosebiți, dar și pentru a-i ajuta pe cei cu rezultate mai scăzute.

Doresc să creez cont

Testele BRIO sunt aprobate de
GAZETA MATEMATICA

 
SPONSOR FONDATOR